"Nu mai pot să fac faţă cu subvenţia. Nu mai pot. Nu mai am cum să subvenţionez, şi sunt mulţi amărâţi care nu au bani. Am cerut de patru ani - să văd acum dacă se concretizează - o listă cu veniturile de la ANAF şi dacă venitul e mai mare de 20-25 de milioane pe cap de familie să pot să-i pun să plătească 328, cât e acuma gigacaloria la Bucureşti. De ce? Ca să pot să măresc paleta ălora care nu au bani. Nu e politic, e grija faţă de oameni", a declarat edilul.
Edilul Capitalei preciza că este de aşteptat ca preţul gigacaloriei să se majoreze cu până la cinci la sută, din cauza scumpirii gazelor, dar sublinia că va avea grijă ca preţul plătit de populaţie să nu se modifice.
Oprescu mai spunea că municipalitatea va plăti diferenţa între valoarea preţului real, care în prezent este de 328 de lei, şi 170 de lei cât plăteşte populaţia pentru gigacalorie.
În 2011, Guvernul a eliminat subvenţia acoperită de la bugetul de stat pentru energia termică, iar primăriile au decis dacă şi în ce condiţii acordă subvenţiile din bugetele locale.
La sfârşitul lunii iulie 2011, Consiliul General al Muncipiului Bucureşti a aprobat creşterea preţului plătit de populaţie pentru gigacalorie de la 124 de lei la 169,88 de lei, inclusiv TVA.