Antena 3 CNN Actualitate ONU a respins propunerea de autonomie teritorială a maghiarilor din Transilvania

ONU a respins propunerea de autonomie teritorială a maghiarilor din Transilvania

<1 minut de citit Publicat la 14:46 12 Aug 2010 Modificat la 14:46 12 Aug 2010
ONU a respins propunerea de autonomie teritorială a maghiarilor din Transilvania

Organizaţia Naţiunilor Unite a respins propunerea de autonomie teritorială a maghiarilor din Transilvania. Oficialii ONU vor recomanda României, începând din noiembrie să adopte statutul minorităţilor naţionale. Ţara noastră a fost felicitată pentru eforturile depuse în privinta integrării rromilor.

Naţiunile Unite vor recomanda României în următoarele luni să adopte statutul minorităţilor naţionale, proiect UDMR blocat în Parlament din anul 2005. Potrivit documentului privind minorităţile statul recunoaşte şi garantează autonomia culturală a minorităţilor naţionale.

ONU s-a pronunţat negativ în ceea ce priveşte autonomia teritorială a maghiarilor din Transilvania, dar a propus României crearea Consiliului Naţional al Autonomiei Culturale. Acesta ar urma să se ocupe de înfiinţarea instituţiilor de drept public în limba minorităţii naţionale, sau de numirea sau schimbarea conducerilor instituţiilor de cultură. În ceea ce priveşte învăţământul preuniversitar cu predare în limba minorităţilor naţionale, oficialii ONU recomandă ca toate disciplinele să fie studiate în limba maternă, cu excepţia limbii şi literaturii române.

Referitor la comunitatea romă, delegaţia română a fost felicitată pentru eforturile depuse în această privinţă.

Comitetul ONU pentru Elimnarea Discriminării Rasiale a apreciat că România nu mai ascunde problemele legate de drepturile omului şi discriminare.

Antena 3

 

×
TOP articole
x close