Cele mai multe persoane fără adăpost din Baia Mare trăiesc în zona gării. Cu puţin înainte de miezul nopţii, poliţiştii locali au ridicat de pe peron mai multe persoane. Mulţi dintre ei locuiau în condiţii improprii, în barăci improvizate.
Odată ridicaţi din stradă, oamenii au fost duşi la azilul de noapte. Doar că şi aici numărul prea mare a persoanelor fără adăpost i-au determinat pe cei din incinta centrului să îi culce pe aceştia pe podeaua bucătăriei sau pe holuri.
Au fost însă şi oameni care au refuzat transportul la azilul de noapte. Asta în ciuda frigului de afară.
Acţiunea de strângerea a oamenilor fără adăpost va continua şi nopţile următoare.