Antena 3 CNN Actualitate Oameni amărâţi, condamnaţi de un sistem strâmb. Bolnavă de cancer, refuzată de ambulanţă

Oameni amărâţi, condamnaţi de un sistem strâmb. Bolnavă de cancer, refuzată de ambulanţă

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 12:59 30 Mai 2013 Modificat la 12:59 30 Mai 2013
Oameni amărâţi, condamnaţi de un sistem strâmb. Bolnavă de cancer, refuzată de ambulanţă
Foto: Intact Images

În România şi bolnavii aflaţi în fază terminală sunt umiliţi. O pacientă grav bolnavă de cancer a fost trimisă acasă cu o salvare privată plătită de medicul oncolog.

Serviciul de ambulanţă Dolj a refuzat să o transporte pe femeie de la Craiova la Constanţa, deşi era în stare critică.

Familia pacientei nu a avut de unde să plătească, iar medicul oncolog a fost nevoit să scoată bani din buzunarul lui pentru ca pacienta să poată ajunge acasă.

Reprezentanţii serviciului de ambulanţă susţin însă că legea nu le permite să transporte pacienţii în stare critică la domiciliu.

"Pacienta nu era un caz de urgenţă. Legea nu ne permite ca noi să o transportăm acasă", a spus Iulia Stănculescu, directorul medical al Serviciului de Ambulanţă Dolj.

Medicii spun că nu este prima dată când nu pot transporta acasă pacienţii muribunzi şi speră ca o schimbare legislativă să rezolve acestă problemă.


"N-am suportat refuzul, pentru simplul motiv că la capul acestei bolnave văduve era un copil de 14 ani care îşi aştepta mama vie", a spus, cu durere în glas, medicul Florin Bădulescu.




×
x close