A fost potop în comuna arădeană Zăbrani, unde zeci de gospodarii au fost inundate după ce un canal colector s-a revărsat. Ploile torenţiale au creat probleme şi în oraşul Bocşa din judeţul Caraş Severin. Apa a intrat în curţi şi gospodării şi a dat circulaţia peste cap. Iar în Reşiţa a fost nevoie de numai câteva minute pentru ca ploaia torenţială să inunde străzile din oraş.
În comuna Zăbrani, oamenii s-au trezit cu apa în gospodării, iar unii dintre ei, chiar şi cu locuinţele inundate, după o ploaie de o jumătate de oră.
Pompierii voluntari, ajutaţi de un echipaj de la ISU Arad au muncit ore în şir să scoată apa din curţi şi beciuri. Apoi i-au ajutat pe oameni să-şi protejeze casele formând diguri din saci cu nisip.
30 de gospodării au fost afectate de inundaţii, iar în alte 6 locuinţe, apa a distrus mobilierul şi aparatele electrocasnice.
În Reşiţa a plouat torenţial şi după numai 15 minute, canalizarea din nordul oraşului nu a mai făcut faţă.
Străzile s-au inundat iar localnicii s-au temut că apa le va intra în case.
Ploaia torenţială au făcut prăpăd şi în Bocşa. În 20 de minute, cantitatea de apă căzută a depăşit 100 de litri pe metru pătrat.
40 de case şi gospodării s-au inundat şi pompierii le-au dat oamenilor o mână de ajutor.
Apele s-au retras în cursul serii, dar oamenii se tem de ce-i aşteaptă, pentru că în Banatul Montan se anunţă ploi şi vreme rea până mâine.