Ursoaica şi cei doi pui ai săi îşi făcuseră obiceiul să vină la pubelele de gunoi de la gara din oraş. Speriat că animalele ar putea să atace, primarul a cerut sprijinul Ministerului Mediului, care a aprobat capturarea şi mutare celor trei urşi.
"Încercăm să capturăm şi să relocăm o familie de urşi, o ursoaică şi doi pui, care fac ravagii la punctul de colectare gunoi şi sunt într-un fel pericol pentru oameni", a spus Both Jozsef, şeful Serviciului Arii Protejate APM Harghita.
După ce au pregătit tranchilizante şi au montat o cuşcă în care au fost puse "delicatese" pentru urşi, autorităţile s-au aşezat la pândă, pentru a şasea noapte consecutiv.
"Sperăm să intre în cuşca special pregătită, există momeală, o declanşăm de la distanţă, capturăm femela şi apoi tranchilizăm la liber puii", explică Silviu Chiriac, medic veterinar.
După câteva ore de aşteptare, veterinarii au reuşit să tranchilizeze ursoaica prinsă în cuşcă.
Pe aleile din Tuşnad, urşii se plimbă în voie după lăsarea întunericului aproape zilnic. Nu se mai sperie de oameni şi îşi caută nestingheriţi câte ceva de mâncare. Localnicii spun că au ajuns să se apropie de ei cam la jumătate de metru şi le dau să mănânce din mână.
Urşii au fost mutaţi în rezervaţia Nereju din Vrancea, după ce le-au fost ataşate gulere cu GPS pentru a fi monitorizaţi permanent.