O şcoală din Vrancea a fost distrusă într-un incendiu izbucnit în cursul nopţii de miercuri spre joi. Potrivit primelor informaţii, clădirea şcolii cu clasele I-IV din localitatea Chiricani, comuna Nereju, a fost cuprinsă de flăcări în urma unui scurtcircuit la instalaţia electrică.
Pompierii au fost anunţaţi în jurul orei 23,00 de autorităţile locale care, la rândul lor, au fost alertate de locuitorii din apropierea unităţii de învăţământ.
În urma apelului primit prin intermediul numărului unic de urgenţă 112, la faţa locului au plecat mai multe echipaje de la Staţia de Pompieri Vidra, dar abia în jurul orei 4,00 s-a reuşit stingerea incendiului.
Primii care au intervenit au fost voluntarii de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Nereju.
"Clădirea şcolii era închiriată de primărie pentru că fusese retrocedată în anii trecuţi. Doar terenul era al nostru. Încă nu ştim ce vom face la toamnă când va începe anul şcolar. Erau circa 100 de copii, şcolari şi preşcolari. Inspectoratul Şcolar Judeţean are un proiect cu fonduri europene, dar până acum nu s-a întâmplat nimic. Avem autorizaţie de construcţie, avem tot, dar nu a început construcţia", a afirmat primarul Ion Păucă din Nereju.