O echipă de cercetători români a primit medalia de aur la Târgul de Inovaţii - Innova de la Bruxelles, cu o nouă tehnologie medicală care va permite regenerarea mai rapidă a suturilor nervilor periferici, în prezent fiind necesare grefe de nervi pentru salvarea zonelor afectate, informează
Mediafax.
Echipa - formată din inginer Mădălina Albu, profesor doctor Ioan Lascăr, doctor Dragoş Zamfirescu, academician Maya Simionescu, doctor Ion Zegrea, doctor Marius Popescu şi cercetătoarele Irina Domnica Titorencu şi Georgeta Bumbeneci - a fost premiată pentru Biocond Nerv, tehnologie care permite regenerarea mult mai rapidă a suturilor nervilor periferici.
Proiectul, desfăşurat în parteneriat de Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, Institutul Naţional de Cercetare şi Dezvoltare Textile Pielărie şi Institutul de Biologie şi Patologie Celulară "Nicolae Simionescu", are o importanţă deosebită atât din punct de vedere medical, cât şi comercial, arată un comunicat remis marţi de echipa de inventatori.
"În 10 la sută din leziunile de nerv am putea folosi această metodă. De fapt este vorba despre un tub biologic care va ghida regenerarea nervului. Până acum, eram nevoiţi să recoltăm fragmente de porţiuni de nerv, adică să sacrificăm nervul, pentru a ajuta la regenerarea unui nerv important", a declarat profesorul Ioan Lascăr, şeful Clinicii de chirurgie plastică de la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Bucureşti şi membru în echipa de cercetători.
Medicul Dragoş Zamfirescu a precizat că regenerarea nervoasă este ultima frontieră în microchirugie.
"Sunt situaţii în care capetele unui nerv secţionat nu se pot sutura cap la cap. În acest caz, variantele terapeutice sunt folosirea unei grefe nervoase recoltată din altă parte a corpului uman (cu un deficit senzitiv corespunzător) sau folosirea de conductoare tubulare de regenerare (tuburi). Produsul nostru are aplicabilitate imediată. Noi intenţionăm să-l folosim în operaţii de microchirurgie a nervilor periferici, cu consimţământul prealabilă al pacientului. Regenerarea nervoasă este, practic, ultima frontieră în microchirurgie; de 30 de ani nu s-a schimbat mai nimic, se fac aceleaşi proceduri, cu aceleaşi rezultate", a spus Zamfirescu.
Invenţia românească are şi o mare valoare comercială. Există două firme în lume care produc tehnologii asemănătoare, dar cu preţuri de 500 de dolari pentru un tub de doi centimetri. Produsul românesc costă în jur de 30 de euro, potrivit sursei citate.