O fetiţă în vârstă de 3 ani din judeţul Satu Mare a fost desfigurată de câinele vecinilor.
Incidentul a avut loc sâmbătă, iar copila a ajuns de urgenţă la spital pentru că era grav rănită la cap.
Copilul este internat în Secţia de Boli Infecţioase a Spitalului Judeţean Satu Mare, unde a primit îngrijirile de specialitate pentru rănile multiple de la nivelul feţei, ochilor şi scalpului.
Deoarece nu se ştia dacă animalul care a muşcat-o este vaccinat, fetiţa a fost transferată în Secţia de Boli Infecţioase unde se află şi în prezent sub supraveghere medicală.
În Bucureşti există aproximativ 64.000 de câini fără stăpân, iar posibilitatea municipalităţii de a caza în adăposturi aceste animale este mult mai mică decât numărul de animale aflate în libertate, arătau iniţiatorii proiectului de hotărâre privind organizarea referendumului local.