Antena 3 CNN Actualitate O cursă charter cu o sută de romi repatriaţi voluntar din Franţa a aterizat la Timişoara

O cursă charter cu o sută de romi repatriaţi voluntar din Franţa a aterizat la Timişoara

<1 minut de citit Publicat la 17:01 25 Ian 2013 Modificat la 17:01 25 Ian 2013
O cursă charter cu o sută de romi repatriaţi voluntar din Franţa a aterizat la Timişoara
Foto: INTACT Images
O sută de persoane de etnie romă repatriate voluntar din Franţa au ajuns, vineri, la Aeroportul din Timişoara, cu o cursă charter pusă la dispoziţie de autorităţile franceze, fiind primul transport de acest fel din 2013, informează Mediafax.

"Vorbim despre o sută de pasageri care au venit la Timişoara cu o cursă charter, de la Lille, Franţa, aceştia fiind repatraţi voluntar", a declarat purtătorul de cuvânt al Aeroportului Internaţional "Traian Vuia" din Timişoara, Lucian Taropa.
   
Deoarece etnicii romi provin din mai multe zone ale ţării, cei repatriaţi au fost transportaţi la Gara de Nord din Timişoara, pentru a ajunge la casele lor cu trenul.
   
Aşa cum s-a întâmplat şi în cazurile anterioare, romii repatriaţi au fost aşteptaţi la aeroport de rude şi prieteni.
   
Transportul a fost primul de acest fel din 2013, în anii anteriori având loc mai multe astfel de curse.



×
x close