Kathrin Weidler, proprietara casei de licitaţii organizatoare - Auktionshaus Weidler - cu sediul în oraşul Nürnberg, spune că acest tablou, intitulat "Standesamt und Altes Rathaus Muenchen", este unul dintre cele aproximativ 2.000 pe care Hitler le-a pictat din 1905 până în 1920, în perioada în care era un tânăr artist sărac.
Vorbind despre criticile care i-au fost aduse recent, potrivit cărora este lipsit de gust să vinzi la licitaţie operele artistice unui dictator, considerate oricum destul de limitate din punct de vedere artistic, Kathrin Weidler spune că aceste plângeri ar trebui adresate persoanelor care au pus în vânzare acest tablou - două surori germane, aflate în jurul vârstei de 70 de ani, a căror identitate nu a fost dezvăluită.
Adolf Hitler a dezvăluit în autobiografia sa "Mein Kampf" faptul că speranţele sale din tinereţe legate de dorinţa de a deveni artist i-au fost spulberate de eşecurile sale repetate de a intra la Academia de Arte Frumoase din Viena.
Cinci dintre picturile lui Hitler au fost vândute la licitaţie cu preţuri care au ajuns la 80.000 de euro, dar multe altele au fost achiziţionate cu sume mult mai mici, de circa 5.000 de euro.