Antena 3 CNN Actualitate Numele lui Mircea Băsescu, într-un nou dosar penal. Soţia sa, Doiniţa Băsescu, ar putea fi audiată de procurori

Numele lui Mircea Băsescu, într-un nou dosar penal. Soţia sa, Doiniţa Băsescu, ar putea fi audiată de procurori

<1 minut de citit Publicat la 14:41 14 Aug 2014 Modificat la 14:41 14 Aug 2014
646x404.png
Mircea Băsescu ar putea fi urmărit penal într-un nou dosar, în care ar urma să fie audiată inclusiv soţia sa, Doiniţa. Cercetările ar viza o plângere penală depusă la Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie împotriva fratelui preşedintelui dar şi a doi procurori constănţeni care s-au ocupat de dosarul de şantaj Mircea Băsescu - Bercea Mondial.

Contactat telefonic la Antena 3, avocatul Pavel Abraham a confirmat că, în acest nou dosar, apărarea a cerut ca, pe lângă probele care vor fi administrate, să fie şi audierea Doiniţei Băsescu.

Avocatul a spus că dosarul se referă la încălcarea dispoziţiilor legale, favorizarea infractorului, abuz în serviciu, represiune nedreaptă.

Pavel Abraham nu a dezvăluit numele procurorilor vizaţi de acest dosar, însă a confirmat că sunt procurori din Constanţa.


×
Etichete: mircea basescu
x close