Sume din "mormanul" de bani care au mers către Mircea Băsescu s-ar fi dat încă de acum trei ani, începând din anul 2011. Dezvăluirea a fost făcută marţi, de avocatul clanului Bercea Mondial, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
"Există 60-80 de pagini de transcrieri din care rezultă în mod indubitabil că banii s-au dat încă începând din 2011", a spus avocatul familiei Bercea, Pavel Abraham, referindu-se la probe din dosarul în care Bercea Mondial este acuzat de tentativă de omor.
Întrebat către cine s-ar duce banii, potrivit acestor probe, avocatul a pomenit de fratele preşedintelui.
"Din discuţie ar rezulta, indubitabil, că s-ar duce banii către Mircea Băsescu şi drumul mai departe eu nu pot să-l identific", a spus avocatul Pavel Abraham, marţi, la emisiunea Subiectiv, de la Antena 3.
În acest context, apărătorul lui Bercea a precizat că a solicitat instanţei să fie preluate toate interceptările din dosarul tentativei de omor al lui Anghel Sandu, zis şi Bercea Mondial.
În acest context, apărătorul lui Bercea a precizat că a solicitat instanţei să fie preluate toate interceptările din dosarul tentativei de omor al lui Anghel Sandu, zis şi Bercea Mondial.
Citiţi şi VIDEO. Mircea Băsescu recunoaşte că a luat bani să intervină pentru eliberarea lui Bercea Mondial: La mine au ajuns 250.000, mi s-a pus MORMANUL DE DOLARI în braţe. Traian Băsescu ştie
Fratele preşedintelui este acuzat că, în perioada 20 februarie 2011 - 22 februarie 2012, ar fi primit 250.000 de euro de la fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, prin intermediul lui Marian Căpăţână, pentru a interveni la judecători să dispună o soluţie favorabilă în dosarul în care Sandu Anghel era judecat pentru tentativă de omor, respectiv că şi-a înjunghiat un nepot.
Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Mircea Băsescu ar fi promis că va interveni la judecători să dispună fie condamnarea lui Bercea Mondial la o pedeapsă mai mică, fie punerea în libertate.
Pe 20 iunie, fratele preşedintelui, Mircea Băsescu, a fost dus în arestul Poliţiei Capitalei, după ce magistraţii Tribunalului Bucureşti au decis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile, hotărâre pe care apărătorul lui a contestat-o la Curtea de Apel.