19 şcoli şi 23 de grădiniţe din şase comune sucevene rămân închise din cauza viscolului şi a ninsorilor abundente. Autorităţile nu au reuşit să deblocheze toate drumurile, aşa că părinţii au fost anunţaţi că au fost anulate cursurile pentru zilele următoare.
În comuna Fântânele sunt 4 şcoli şi 3 grădiniţe. Toate au fost închise, iar microbuzele şcolare nu i-au putut prelua pe toţi şcolarii şi preşcolarii, din cauza drumurilor blocate de nămeţi.
Vezi situaţia drumurilor naţionale şi prognoza meteoChiar dacă drumul judeţean care leagă comuna de Suceava este practicabil, acesta rămâne acoperit de zăpadă, iar profesorii ajung cu întârziere la serviciu. Copiii au avut încă o zi de vacanţă, iar mulţi au ieşit la săniuş.
Oamenii spun că drumurile nu au mai fost curăţate de duminică.
Autorităţile urmează să ia o decizie cu privire la reluarea cursurilor, ţinând cont şi de ninsorile anunţate în perioada imediat următoare.