Dacă aţi surprins astfel de imagini sau dacă aţi rămaşi blocaţi în trafic, trimiteţi imaginile şi comentariile voastre pe[email protected].
Prinşi în infernul alb, miii de români stau de zeci de ore fără ca nimeni să poate ajunge la ei. Nu mai au apă, nici hrană, iar carburanţii din rezervoare s-au terminat.
Printre cei disperaţi, care au dat sute de apeluri la autorităţile din zonă, se află si un tânăr care are nevoie de insulină, femei cu bebeluşi care au nevoie de lapte şi căldură.
Ioana Ianau ne-a scris: "Apelez la dumneavoastră pentru a gestiona o discutie cu reprezentantii/ angajaţii ISU, intrucat situatia de la Sindrilita si din apropierea localitatii, este una CRITICA inca de ieri de la orele 11:00, sute de oameni sunt inca blocati acolo fara apa si sa nu mentionam altele gen: mancare, combustibil, paturi..smd. Noi am efectuat apeluri cate aceste institutii insa nu am primit decat banale promisiuni , am 5 persoane cunoscute aflate acolo, tin legatura cu ei, am dorit sa ajungem chiar noi acolo insa am fost opriti de organele de politie competente. Rugamintea mea este sa-i informati cu privire la aceasta situatie, sunteti singurii care mai pot schimba ceva".
Mihaela Ivan ne-a trimis mai multe fotografii de la Şindriliţa, de pe DN2, unde zeci de oameni sunt blocaţi în maşinile îngropate în zăpadă.
Paul Iulian Gheorghe ne-a trimis mai multe imagini cu zăpada care a căzut în Craiova. Totul este acoperit de un strat considerabil de zapada.
Marian: "De ieri, de la ora 15.00 sunt oameni blocaţi pe DN3!!! Îl rog insistent pe BOC să pună mâna să facă ceva pentru oamenii de pe DN3. Văd că se tot bate apa-n piuă cu DN1!!!! NU ESTE SINGURUL DRUM DIN ROMâNIA, îNZăPEZIT!!! Am rude blocate în localitatea Călăreţi, de ieri! Utilajele se plimbau de colo-colo cu lamele pe sus, nu deszăpezeau nimic. Poliţia a venit şi nu i-a lăsat să înainteze. Şi totuşi, poliţia a putut pleca de acolo!!! Oamenii stau în şcoala din Călăreţi, fără alimente, fără combustibil la maşini! Nimeni nu ia atitudine! Nici măcar primarul care intervenise aseară telefonic! Nu este posibil aşa ceva! La 112 m-a dus din telefon, în telefon, până la un mormăit care începe să-mi explice că drumurile sunt blocate şi ce înseamnă codul galben! Aşa ceva nu se poate! Îmi spune că sunt utilaje, sunt multe utilaje pe trasee, dar am tinut legătura din 5 în 5 minute cu blocaţii şi dezminţeau toţi! La Infotrafic, telefoanele sunt ocupate. La poliţie, aseară, sunau telefoanele ca-n gară, fără ca cineva să răspundă! Unde să mai sun? cu cine să mai iau legătura?? Bateriile la telefon nu mai ţin mult, sunt copii, bătrâni. Încă nu a murit nimeni în ţară, dar în situaţia de faţă, orice este posibil! Nu a dat nimeni ceaiuri, pături, nimic, nimic!!!!"
Anca Tala: "Buna ziua, Centura de la Popesti Leordeni este blocata de ieri la ora 17.00 si nimeni nu face nimic. Am sunat la primarie si ne-au spus ca daca armata nu intervine nu se vor putea misca prea curand. Am sunat si la armata si nu stiu nimic. Am sunat si la autoritatea de dezapezire si stiu de problema si atat."