Antena 3 CNN Actualitate Nereguli la Ministerul Afacerilor Externe descoperite de un raport al Curţii de Conturi

Nereguli la Ministerul Afacerilor Externe descoperite de un raport al Curţii de Conturi

N.B.
1 minut de citit Publicat la 15:45 19 Noi 2012 Modificat la 15:45 19 Noi 2012
Nereguli la Ministerul Afacerilor Externe descoperite de un raport al Curţii de Conturi
Un raport al Curţii de Conturi obţinut de Antena 3 arată cum au fost risipiţi milioane de lei din banii publici în mai multe judeţe. Raportul, efectuat în 2011, arată de la Consiliile Judeţene din Suceava, Dâmboviţa şi Primăriile Deva, Haţeg, Ploieşti şi Craiova au fost efectuate o serie de plăţi care nu sunt acoperite de lege.

Raportul arată o serie de nereguli şi în cadrul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe:

- În perioada 2009-2011 au fost aduse prejudicii bugetului de stat de peste 1 milion de euro
- Prejudiciile s-au datorat finanţării unor proiecte destinate sprijinirii activităţiilor desfăşurate de românii din străinătate, fără a avea la bază strategii guvernamentale sau programe sectoriale
- Nu a fost respectat principiul transparenţei
- Nu s-au respectat prevederile legale în ceea ce priveşte arhivarea şi existenţa documentelor justificative
- Lipsa unui control intern care să vegheze la respectarea atribuţiilor
- 1.645.000 de lei plătiţi nelegal pentru înfiinţarea unei instituţii de mass-media în Republica Moldova
- 792.000 de lei pentru finanţarea nerambursabilă a unei organizaţii non guvernamentale care mai apoi a cedat gratis bunurile dobândite unui agent economic din Republica Moldova
- 710.400 onorarii acordate unor preoţi slujitori în cadrul Mitropoliei Basarabiei, în condiţiile în care lege permite doar sprijin financiar pentru renovarea sau construcţia lăcaşelor de cult
- 491.000 de lei premii oferite, contrar legii, unor cetăţeni din străinătate
- 128000 de lei pentru burse acordate fără merit
- 240.000 de lei decontaţi în cadrul unor proiecte fără dovada cu documente a banilor alocaţi
- 20.000 de lei pentru finanţarea unei publicaţii în limba rusă
- 85.000 de lei acordaţi pentru un concert în Chişinău, cu ocazia zilelor oraşului
- 100.000 de lei pentru tipărirea unor suporturi educaţionale care însă au fost distribuite aproape în totalitate instituţiilor publice din ţară

Citeşte şi "Nereguli pe bani publici în Dâmboviţa: bonificaţii necuvenite de Paşte şi Crăciun", "Arbitri plătiţi suplimentar din banii publici. Vezi unde au risipit baronii PDL banii oamenilor".


×
Etichete: MAE
x close