Nava Flaminia, distrusă parţial în urma unui incendiu în 2012, va reveni în România. Nava va ajunge în ţara noastră în câteva săptămâni pentru a fi reparată în Şantierul Naval Daewoo Mangalia, după ce a fost decontaminată în Danemarca.
Anunţul a fost făcut de Prefectul judeţului Constanţa, Eugen Bola care a declarat că nava nu mai reprezintă niciun pericol.
"Nava Flaminia teoretic o astaptam la sfârşitul lunii ianuarie sau în prima decadă din februarie. Nava o să meargă direct în şantierul Naval Mangalia pentru a fi efectuate acele reparaţii prevăzute în contractul incheiat. Nava Flaminia, acum cand va veni este o nava ca toate celelalte nave. Nu mai are probleme. Deci nava va veni fara niciun fel de deseuri. Va veni decontaminata, nu vor exista probleme in acest sens", a declarat prefectul.