"Nu ştiu de ce dispariţia lui Sergiu Nicolaescu mi-a adus aminte de dispariţia lui Adrian Păunescu. Aceleaşi încercări de a găsi pete pe soclul statuilor din partea unor critici în urma cărora nu va rămâne mare lucru.
Eu am amintirile mele legate de ce a însemnat el. În primul rând, filmele sale - care mi-au întreţinut curiozitatea pentru istoria naţională. Băieţii mei, într-o vreme, urmăreau toate filmele lui. I-am spus asta şi i-a făcut plăcere. Le-a trimis o casetă cu cele mai importante dintre ele.
Scriam pe blog, în aprilie 2010, atunci când împlinea 80 de ani, că deşi poate mai sunt oameni nemulţumiţi de un film sau altul, al său, mi-e imposibil să cred că mai există cineva care să nu fi zâmbit nostalgic la vederea Bucureştiului de altădată, care să nu fi tresărit surprins la rostirea unei replici a comisarului Moldovan sau vreun român care să fi învăţat ce înseamnă patriotism de la Mihai Viteazul sau din Nemuritorii.
Apoi, l-am respectat ca om politic. Am mers pe acelaşi drum peste 20 de ani. Uneori l-am apărat împotriva celor care voiau să-l schimbe din postul de senator de Vrancea sau îi cereau demisia din funcţiile de la Senat. Alteori, el m-a apărat. A existat o solidaritate între noi despre care îmi este greu să vorbesc acum", scrie Năstase pe blogul său.
Fostul prim-ministru îşi aminteşte, din închisoare, că cineastul era încăpăţânat şi avea un caracter puternic.
"Era tare încăpăţânat şi avea un caracter puternic. Eu l-am admirat întotdeauna chiar dacă nu l-am înţeles întotdeauna".
Adrian Năstase îşi aminteşte de momente petrecute cu Sergiu Nicolaescu, între care şi vizita pe care au făcut-o împreună, în februarie 2004, la militarii români din Irak.
"Un episod de care îmi aduc aminte acum este vizita pe care am făcut-o împreună, în februarie 2004, la militarii români din Irak. Elicopterul militar cu care călătoream nu avea, practic, uşi. În locul lor erau amplasate mitraliere, care erau asigurate de soldaţi americani, care urmăreau orice mişcare la sol. Traseul era de fiecare dată schimbat, zburam cam la 50 m altitudine, cu teama că un <insurgent>, dotat cu vreun AG7 putea să tragă, de la sol, în elicopter. În plus îmi amintesc, la întoarcere, noaptea, pentru că elicopterul nu era izolat, a fost un frig îngrozitor. Cu Sergiu Nicolaescu şi cu Ioan Mircea Paşcu ne loveam cu palmele pe spate şi pe picioare ca să nu îngheţăm…
Îl vedeam des la Parlament. Dar îl vedeam, şi ca vecin, pe strada Zambaccian. Locuia peste drum de muzeu, foarte aproape de noi. Uneori îl vedeam dimineaţa, la răsăritul soarelui în balconul apartamentului său, dezbrăcat până la brâu, <sorbind>, cu primele raze ale soare, cu mâinile ridicate, energia Universului pe care, apoi, generos, o împrăştia în jurul său.
De la Sergiu Nicolaescu am învăţat cum poţi să îmbătrâneşti frumos. Dumnezeu să-i ierte păcatele şi să-l odihnească!", încheie Năstase.
Trupul neînsufleţit al lui Sergiu Nicolaescu a fost incinerat sâmbătă, la crematoriul Vitan Bârzeşti din Bucureşti, cu onoruri militare, la ceremonia de incinerare participând familia, prietenii şi apropiaţii regizorului.
Regizorul, actorul şi scenaristul Sergiu Nicolaescu a murit joi dimineaţă, în urma complicaţiilor cardiace şi pulmonare severe, care nu au răspuns la tratamentul intensiv aplicat, a anunţat Spitalul Elias, unde regizorul era internat din 26 decembrie 2012 şi recent fusese operat de peritonită.
Pe 12 decembrie 2012, senatorul PSD Sergiu Nicolaescu le mulţumea colegilor din Senat pentru perioada petrecută împreună, precizând că nu a mai candidat pentru un nou mandat deoarece mai are puţini ani de trăit pe care vrea să-i termine în profesia sa.
Filmografia lui Sergiu Nicolaescu - regizor, actor de film, scenarist şi producător de film - cuprinde peste 50 de lungmetraje, dintre care cele mai cunoscute sunt "Atunci i-am condamnat pe toţi la moarte" (1971), "Cu mâinile curate" (1972), "Osânda" (1976), "Ultima noapte de dragoste", "Nea Mărin miliardar" (1979), "Ciuleandra" (1985), "Triunghiul morţii" (1999), "Orient Express" (2004), "Supravieţuitorul" (2008).