Comisia de bacalaureat de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", din Sectorul 5 al Capitalei, a fost schimbată, iar directorul şi directorul adjunct ai şcolii au fost demişi, luni, pentru suspiciuni de fraudă la proba scrisă la Limba şi literatura română.
Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti a decis schimbarea întregii comisii ca urmare a percheziţiei făcute de un echipaj de Poliţie la acest centru de examen.
Preşedintele Grupului de Investigaţii Politice, Mugur Ciuvică, invitat al emisiunii "Esenţial", a vorbit despre posibila fraudă.
"Mi-e să nu fie un exces de zel al autorităţilor", a spus Ciuvică.
"E ciudat. S-au organizat peste noapte treizeci şi ceva de profesori, care nu se cunoşteau înainte? E puţin bizar" a spus Mugur Ciuvică, luni după-amiază, în cadrul emisiunii "Esenţial".
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Esenţial cu Alina Petrescu".