Numirea lui Daniel Morar la Curtea Constituţională nu înseamnă doar o recompensă pentru loialitatea şi activitatea acestuia în fruntea DNA şi ca interimar la Parchetul General, ci înclină balanţa influenţei în Curtea Constituţională în favoarea preşedintelui Traian Băsescu.
În momentul de faţă, până pe 9 iunie când noii judecători constituţionali îşi încep mandatele, raportul de forţe în CCR, între preşedinte şi USL este echilibrat, de 4 la 4, balanţa înclinând-o judecătorul Zoltan Puskas, numit de Senat la propunerea UDMR. Bineînţeles că, teoretic, toţi magistraţii constituţionali sunt independenţi şi echidistanţi, dar putem stabili două tabere în funcţie de cine i-a ajutat să ajungă acolo şi de părerile exprimate în trecut.
Este important de ştiut că avem 9 judecători în Curtea Costituţională, 3 numiţi de preşedinte, 3 de Senat şi 3 de Camera Deputaţilor. Astfel, mereu alături de Traian Băsescu au fost 4 judecători: Augustin Zegrean, preşedintele Curţii, fost parlamentar PDL, a fost numit de Traian Băsescu în 2007. Petre Lăzăroiu, numit tot de Băsescu, în 2008, Ştefan Minea, numit în 2010 de Camera Deputaţilor la propunerea PDL şi Iulia Motoc, numită tot în 2010, de Senat, la propunerea UNPR.
De partea USL au fost Aspazia Cojocaru, numită de Camera Deputaţilor la propunerea PSD, Ion Predescu, numit de Senat tot la propunerea PSD, Acsinte Gaspar, numit de preşedintele Ion Iliescu şi Tudorel Toader, numit de Camera Deputaţilor din partea PNL, în 2007. Acum, Cojocaru, Predescu şi Gaspar îşi încheie mandatele. Problema e că locul ocupat până acum de Gaspar, aparţine preşedintelui şi, pe acest loc, vine acum Daniel Morar.
Oana Stănciulescu: Daniel Morar îi este cel mai loial lui Traian BăsescuCeea ce înseamnă că, din 9 iunie, Traian Băsescu va avea 5 judecători loiali lui la CCR: adică cei 4 de până acum cărora li se adaugă Daniel Morar. Cu venirea lui Valer Dorneanu, de la PSD, din partea Camerei Deputaţilor, şi cu Mona Pivniceru, din partea Senatului, alături de Tudorel Toader, USL rămâne doar cu 3 judecători. Aşadar, preşedintele are majoritatea necesară iar, în caz de nevoie, cu ajutorul UDMR, poate face chiar şi majoritatea specială de 6 voturi
Adică majoritatea de care este nevoie pentru avizarea proiectului de revizuire a Constituţiei sau pentru validarea sau invalidarea unui referendum de demitere a preşedintelui, în cazul unei eventuale suspendări. Aşadar miza este foarte mare.
lucru pe care ni l-a arătat şi istoria relaţiilor dintre Parlament, Preşedinte şi Curtea Constituţională. Pe scurt, CCR a invalidat cele 2 referendumuri de demitere a preşedintelui, din 2009 şi 2012, tot CCR a decis că preşedintele poate refuza o singură dată numirea unui ministru şi a mai decis că Parlamentul poate aviza direct, fără să mai treacă pe la Cotroceni, începerea urmăririi penale a unui ministru care este şi senator sau deputat.
După 2008, deciziile CCR au devenit mai apropiate de dorinţele lui Traian Băsescu. Doar câteva exemple: în 2009 CCR a spus că e în regula ca Guvernul să funcţioneze, deşi jumătate dintre miniştri erau interimari şi deţineau câte 2 portofolii. Tot în 2009, CCR l-a făcut practic preşedinte pe Traian Băsescu după ce a respins contestaţia lui Mircea Geoană şi în 2012 a luat partea preşedintelui în războiul cu Victor Ponta privind reprezentarea României la Consiliul European.
Băsescu ştie că CCR este o piesă importantă în lupta pentru Constituţie
Traian Băsescu avertiza, de săptămâna trecută, că CCR este o piesă importantă în lupta pentru modificarea Constituţiei. Preşedintele nu crede însă că varianta pe care USL o discută şi vrea să o adopte în Parlament va trece de judecata Curţii. “
Niciun politician din actuala majoritate nu va putea să treacă peste obligaţia, în procesul de revizuire a Constituţiei, peste obligaţia de a ţine cont de referendumul care a avut loc în noiembrie 2009. Avem deja o hotărâre a Curţii Constituţionale care spune că nu se poate trece peste referendum” “
Vor trebui să voteze vreo 18 milioane de români o revizuire care nu corespunde votului lor. Şi mă tem că vor avea o problemă, dacă reuşesc să treacă de Curtea Constituţională” spunea Traian Băsescu. Sursă: 100 de minute