Senatorii din Comisia de Învăţământ au modificat, miercuri dimineaţă, examenul de Bacalureat. Aceştia au aprobat introducerea în Legea educaţiei a unui amendament care prevede opţiunea
Bacalaureatului profesional.
Decizia a fost luată cu unanimitatea voturilor celor cinci senatori prezenţi la şedinţa comisiei.
Absolvenţii de liceu vor putea opta pentru susţinerea bacalaureatului profesional care va permite accesul pe piaţa muncii, dar nu le va permite să urmeze cursurile în învăţământul superior, sau pentru bacalaureatul naţional, care le va da voie să urmeze cursurile unei facultăţi. "Am gândit să îi adăugăm bacalaureatului o componentă privind bacalaureatul profesional, care nu dă drept de acces pe învăţământul superior, dar dă drept pe piaţa muncii", a spus Ecaterina Andronescu, ministrul Educaţiei, precizând că acest bacalaureat profesional rămâne la opţiunea elevului şi a părinţilor.
Potrivit ministrului,
bacalaureatul profesional are comun cu bacalaureatul naţional probele de competenţă, apoi cei care optează pentru această variantă trebuie să susţină două probe.