O nouă investiţie, care ar putea da speranţe sutelor de bolnavi, a fost făcută la Spitalul Judeţean Mureş. Unitatea medicală a plătit aproape 6.500 de euro pentru o "moară de oase".
Aparatul le permite specialiştilor să "prepare" ţesut osos pentru viitoarele transplanturi.
Până în acest moment, la Târgu Mureş au fost făcute 4 transplanturi, toate finalizate cu succes, însă echipamentul era împrumutat de la Spitalul Colentina din Bucureşti.
Noua tehnologie va permite unui număr mai mare de pacienţi sa aibă acces la astfel de intervenţii.
"Prelevăm osul în urma unor intervenţii chirurgicale de la bolnavi care sunt consideraţi compatibili pentru a fi donatori. Acest os care se ia din şold, din genunchi (...) trebuie măcinat ca patul receptor să accepte acest os măcinat şi să se integreze în timp util", a explicat un medic de la Spitalul Judeţean Mureş
Până în prezent, la Târgu Mureş se făceau trasplanturi de ţesut osos doar dacă aparatura era împrumutată de la Bucureşti. Astfel, ţesuturile osoase prelevate de la donatori erau transportate în condiţii speciale, iar numărul beneficiarilor era mult mai mic.
Pacienţii spun că noul echipament e o speranţă pentru cei cu probleme ale oaselor.
Investiţia în moara de oase a costat 6.400 de euro şi face din Târgu Mureş al patrulea centru de transplant osos din ţară, alături de Timişoara, Iaşi şi Bucureşti.