Antena 3 CNN Actualitate Mircea Diaconu a bătut ANI, dar tot nu poate candida pentru Parlamentul European

Mircea Diaconu a bătut ANI, dar tot nu poate candida pentru Parlamentul European

1 minut de citit Publicat la 20:29 13 Mar 2014 Modificat la 20:29 13 Mar 2014
Mircea Diaconu a bătut ANI, dar tot nu poate candida pentru Parlamentul European
Foto: Intact Images
Decizia de joi a Curţii de Apel Bucureşti (CAB) prin care Mircea Diaconu a fost achitat, pe fond, pentru conflict de interese "nu influenţează în niciun fel interdicţia de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European", informează ANI.

"Procesul penal aflat pe rolul instanţelor de judecată (privind conflictul de interese - n.r.) nu influenţează în niciun fel interdicţia prevăzută de dispoziţiile art. 25, alin. (2) din Legea nr. 176/2010, de a ocupa o funcţie sau o demnitate publică, respectiv cea de membru al Parlamentului European. Interdicţia se aplică pe o perioadă de trei ani, de la data rămânerii definitive a raportului de evaluare (privind incompatibilitatea lui Diaconu - n.r.), ca urmare a deciziei Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, emisă la data de 19 iunie 2012", se arată într-un comunicat al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), ), relatează Mediafax.

Precizările ANI vin după ce în spaţiul public au fost avansate opinii potrivit cărora Mircea Diaconu, în urma achitării pe fond în procesul privind conflictul de interese, ar putea candida pentru Parlamentul European (PE).

Premierul Victor Ponta a scris, pe Facebook, că se bucură după decizia Curţii de Apel în cazul lui Mircea Diaconu, menţionând că îl apreciază ca om şi personalitate culturală, că a lucrat bine cu acesta şi că îi urează mult succes în reprezentarea României în Parlamentul European.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat ulterior, la Râmnicu Vâlcea, că a luat act de precizările ANI în cazul candidaturii lui Mircea Diaconu la europarlamentare şi că liberalii vor proceda în consecinţă, urmând ca forma definitivă a listei pentru PE să fie stabilită de conducerea PNL.

Fostul ministru al Culturii Mircea Diaconu a fost achitat, joi, de Curtea de Apel Bucureşti, în dosarul în care este acuzat de conflict de interese.

 

×
Parteneri
x close