"Am simţit nevoie să spun despre economia subterană, în 2004, pentru că atunci sesizasem că este unul dintre marile pericole ale viitorului României. Substanţa economică a ţării începuse să fie sifonată în fel şi fel de chipuri. Sunt date oficiale pe care le-am pus cap la cap", a spus analistul, referindu-se la cartea sa.
"Din 2004 până în prezent, cred că lucrurile au evoluat. Statul român are o problemă de substanţă, de structură. Nu poate să se autofinanţeze, nu poate prin ceea ce face, prin ceea ce creeză, să alimenteze bugetul şi să se îndepărteze cât de cât de acest procent de îndatorare", a precizat Mircea Coşea.
Potrivit analistului, cea mai importantă nevoie a României este stoparea furturilor.
"România NU este o ţară impotentă. România este o ţară care poate să meargă singură înainte, dar trebuie stopat furtul. Asta este nevoia cea mai importantă a României astăzi(...). Procentul de economie subterană a scăzut cu câteva procente, dar este încă la un nivel foarte înalt", a arătat Mircea Coşea, vineri, în cadrul emisiunii "La Ordinea Zilei cu Dana Grecu".
Vezi AICI înregistrarea integrală a emisiunii "La Ordinea Zilei cu Dana Grecu".