Fratele preşedintelui a ratat şi a 21-a şansă de a fi pus în libertate. Curtea de Apel din Constanţa a declarat legală prelungirea cu 60 de zile a mandatului de arestare preventivă.
Până acum, toate cererile fratelui preşedintelui au fost respinse pe motiv că acesta este pericol public şi a demonstrat dispreţ faţă de justiţie şi de instituţiile statului.
Mircea Băsescu este în arest preventiv în Capitală, dar este judecat la Constanţa.
Fratele preşedintelui a fost trimis în judecată pentru că ar fi primit 250.000 de euro pentru a-l scoate pe Bercea Mondial din închisoare.
Primul termen al procesului propriu-zis a fost fixat pentru 14 noiembrie.