Antena 3 CNN Actualitate Mircea Băsescu se alege cu un nou DOSAR PENAL. Fratele preşedintelui este acuzat că a minţit anchetatorii

Mircea Băsescu se alege cu un nou DOSAR PENAL. Fratele preşedintelui este acuzat că a minţit anchetatorii

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 16:23 11 Iul 2014 Modificat la 16:23 11 Iul 2014
ggggggggggggg.jpg
Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, este acuzat de înşelăciune şi inducere în eroare a organelor judiciare. Procurorii vor face verificări. 

Noul dosar este disjuns din cel vechi în care Mircea Băsescu este acuzat de trafic de influenţă.

Avocatul fiului lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, a declarat, la Antena 3, că a depus în instanţă noi înregistrări în dosarul Bercea-Băsescu.

"Am depus ultimele înregistrări. Am depus şi denunţul la care am făcut referire ieri, cu privire la desfăşurarea anchetei. Cred că în acest moment, din perspectiva noastră, lucrurile sunt bine probate şi nu există alte probleme", a spus avocatul Pavel Abraham, vineri, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.

"În denunţul pe care noi l-am făcut am atacat inducerea în eroare a organelor judiciare şi înşelăciunea(...). Am solicitat să participăm la toate actele de urmărire penală şi vom afla despre ce este vorba în momentul în care vom fi invitaţi de către Parchet", a mai spus avocatul.

Citeşte şi:

Radu Tudor: Este foarte posibil ca în noile înregistrări să apară în clar numele unor magistraţi, poate alţi membri ai familiei Băsescu




×
x close