Mircea Badea a descris atmosfera din sala de judecată, unde s-a desfăşurat procesul în dosarul Telepatia, ca fiind una în care ostilitatea a fost "mai departe de relaţiile instituţionale procesuale".
"Doamna judecător părea foarte mulţumită să respingă tot ceea ce solicitau avocaţii, şi asta pentru că zâmbea", a afirmat Mircea Badea, invitat în ediţia de marţi seară a emisiunii "Sinteza zilei", de la Antena 3.
Badea a remarcat însă două nereguli în desfăşurarea procesului în dosarul în care Dan Voiculescu este anchetat.
Primul se referă la faptul că magistraţii completului de fond, dar şi cei din completul de judecată, nu au fost repartizaţi aleator, ci au fost numiţi. Cel de-al doilea argument se referă la faptul că judecătorii "au fost desemnaţi când ei nu lucrau la Curtea de Apel, lucrau încă la Tribunal", a spus Mircea Badea.