Mircea Badea a comentat în ediţia de luni a emisiunii În gura presei, declaraţia Simonei Halep în legătură cu poporul român. Aceasta a spus că nu are nicio obligaţie faţă de nimeni din România. Mircea Badea a apreciat lipsa de ipocrizie a sportivei.
"În urmă cu un an, am hotărât absolut raţional, că e mai rentabil pentru mine să nu vorbesc deloc despre doamna Simona Halep, să nu caut meciurile, să nu mă bucur sau întristez dacă a piedut. Mi se pare că este decizia rentabilă. N-am zis niciodată nimic, ca şi când nu ar exista. Am văzut reacţii pe net, unele virulente, inclusiv de la prietenii mei, cu privire la o declaraţie care îi aparţine doamnei Halep".
"Sigur că dacă citeşti doar fraza "Nu am nicio obligaţie faţă de nimeni din această ţară, chiar dacă, după părerea mea, este o afirmaţie corectă, poate te ia aşa de jos. Dar sigur că aşa e. Ce obligaţie are Simona Halep faţă de orcine din această ţară. Obligaţie... Nu cred că are nicio obligaţie."
Realizatorul s-a referit şi la mulţi sportivi care susţin că joacă pentru diverse categorii de oameni. "Ipocriţii ăştia care..Eu joc pentru România.Ei care se lasă pe ei la o parte. Pentru că ei nu trăiesc pentru ei. Ăştia nu sunt decât nişte ipocriţi. Apreciez lipsa totală de ipocrizie a doamnei Halep."
De asemenea, Mircea Badea a vorbit şi despre impactul negativ pe care l-a avut declaraţia Simonei Halep în rândul fanilor ei. Acesta a explicat cum a pierdut Halep o parte din fani. "Există şi un revers al medaliei. Există un transfer de energie şi de glorie. Eu ţin cu unul sau cu altul pentru că din anumite puncte de vedere mă identific cu el." Nu prea merge să spui publicului "Nu existaţi, mă doare în cot de voi"