Microbuzul implicat în accidentul din Ungaria avea licenţă de la Autoritatea Rutieră Română şi avizele necesare.
Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, spune că firma care opera transportul a fost verificată imediat cum s-a aflat despre accident şi nu au fost descoperite nereguli.
„Am făcut o verificare. Autoritatea Rutieră Română a făcut deja verificări cu privire la licenţa microbuzului. Licenţa era în regulă, erau doi şoferi atestaţi. Din punctul de vedere al ARR-ului şi al documentelor totul era în regulă. Acest transport ocazional de persoane fusese anunţat şi toate procedurile fuseseră respectate”, a declarat Ramona Mănescu.
Potrivit datelor transmise de către ARR, accidentul s-a produs pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta, la 04.40 ora României, a precizat Ministerul Transporturilor, într-un comunicat de presă, citat de Mediafax.
Operatorul de transport implicat în accident este TegalTrans SRL din Galaţi, care deţinea licenţa comunitară de transport persoane din anul 2011. Firma deţine pentru autovehiculul cu care se efectua cursa, cu numărul de înregistrare GL-99-TGL, Copie Conformă a licenţei comunitare, valabilă din 9 martie2013. Autobuzul are capacitatea de 21 de locuri, este fabricat în 2008, fiind clasificat în categoria III.
„Cursa care se efectua era de tip ocazional, raportată la ARR, pe ruta Galaţi - Arad cu plecare din Galaţi la ora 9.00, având în acest sens document de control", se mai arată în comunicatul Ministerului Transporturilor.
Cursa era efectuată, conform raportării operatorului de transport, de şoferii Marius Pintilie, în vârstă de 29 de ani, şi Vasile Huruianu, de 45 de ani, ambii deţinînd certificate profesionale de transport persoane.
„Autobuzul, care se afla oprit în coloană din cauza unui ambuteiaj, a fost lovit de un tir înmatriculat în Bulgaria. În accident au fost implicate mai multe autoturisme şi trei autobuze", a precizat Ministerul Transporturilor.
Între timp, o aeronavă militară a plecat spre Ungaria, pentru a prelua răniţii din accidentul produs pe o autostradă, în drum spre Budapesta.
La bordul avionului se află patru medici SMURD şi şapte asistenţi medicali.
Trei români au murit şi 18 sunt răniţi după ce microbuzul în care se aflau a fost lovit în plin, din spate, de un tir al cărui şofer se pare că a adormit la volan.