Antena 3 CNN Actualitate Ministrul Sănătăţii despre tragedia de la Maternitatea Giuleşti: Am arătat că putem face faţă unor situaţii de urgenţă (VIDEO)

Ministrul Sănătăţii despre tragedia de la Maternitatea Giuleşti: Am arătat că putem face faţă unor situaţii de urgenţă (VIDEO)

1 minut de citit Publicat la 11:26 17 Aug 2010 Modificat la 11:26 17 Aug 2010
Ministrul Sănătăţii despre tragedia de la Maternitatea Giuleşti: Am arătat că putem face faţă unor situaţii de urgenţă (VIDEO)

Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, a declarat, marţi dimineaţă, în cadrul unei conferinţe de presă, că explozia de la Maternitatea Giuleşti a fost "una dintre cele mai negre tragedii din istoria sistemului sanitar românesc", dar că situaţia a fost ţinută sub control, cel puţin din punctul de vedere al autorităţilor care au acţionat pentru rezolvarea crizei. Ministrul susţine că tragedia putea deveni şi mai mare dacă serviciile de intervenţie nu şi-ar fi făcut treaba în mod corect.

"Autorităţile statului român au demonstrat că pot face faţă unor situaţii de urgenţă şi că pot acţiona pentru limitarea unor astfel de tragedii", a declarat Cseke Attila. "Din punctul nostru de vedere, au reuşit să ţină sub control o tragedie care putea deveni şi mai mare", a adăugat ministrul.

Cseke Attila susţine că rezultatele unei acţiuni de succes se văd "dacă înţelegem cu toţii să ne facem treaba la locul de muncă".

"Nu e nevoie de politicieni demagogi care să-şi fluture cravatele şi să marcheze politic un moment nefericit. Nu cred că cetăţenii îl aşteptau pe ministru sau primar, ci aşteptau o speranţă", a mai spus ministrul Sănătăţii.

Intervenţia autorităţilor a fost una de succes şi în opinia subsecretarului de stat în Ministerul Sănătăţii, Raed Arafat. Acesta a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că "nu se putea interveni mai bine decât s-a făcut din punct de vedre al colaborării instituţiilor".

"Ne cerem scuze dacă au fost întârzieri în comunicarea cu mass-media (...) Directorii spitalelor au reacţionat imediat şi au dat dovadă de solidaritate", a mai spus Raed Arafat.

Patru bebeluşi au murit şi alţi şapte au fost grav răniţi în urma exploziei care s-a produs, luni, la Maternitatea Giuleşti. După producerea incidentului, 114 pacienţi (53 de nou-născuţi şi 61 de femei) au fost transferaţi în alte spitale. Doi dintre bebeluşii răniţi se află în continuare în stare gravă.

Deocamdată nu se cunosc cauzele exacte care au dus la producerea exploziei, anchetatorii luând în calcul varianta producerii unui scurtcircuit la un aparat de aer condiţionat.

Până la finalizarea anchetei, Maternitatea Giuleşti va rămâne închisă.

Antena3.ro


×
x close