"Este o eroare juridică în scrisoarea pe care preşedintele Traian Băsescu a semnat-o şi i-a adresat-o premierului Ponta. Se ignoră faptul că şi prim-ministrul are atribuţii în domeniul politicii externe, pentru că nu numai preşedintele are răspunderi în politica externă", a declarat ministrul de Externe, Andrei Marga, în ediţia de sâmbătă a emisiunii Q&A, de la Antena 1.
Ministrul a ţinut să precizeze că Traian Băsescu invocă obsesiv articolul 80 din Constituţie, unde se spune că preşedintele reprezintă România.
"Preşedintele nu invocă niciodată decât acest articol", a spus Marga, care a adăugat că mai sunt şi alte articole în Constituţia României care prevăd că prim-ministrul are atribuţii în domeniul politicii interne, dar şi în cel al politicii externe.
În plus, şeful de la Externe a mai adăugat că preşedintele Băsescu este obişnuit cu "premieri ştersi", aşa cum au fost ultimii doi (Mihai-Răzvan Ungureanu şi Emil Boc - n.r.), şi, astfel, el s-a obişnuit aşa.
Preşedintele Traian Băsescu i-a trimis o scrisoare premierului Victor Ponta, în care îl ameninţă pe prim-ministru cu justiţia, în scandalul participării la Consiliul European.
Şeful statului spune în document că premierul îşi însuşeşte atribuţiile preşedintelui. Scrisoarea a fost trimisă în scandalul participării la Consiliul European.
Citeşte şi Administraţia prezidenţială nu comentează scrisoarea de ameninţare trimisă de Băsescu lui Ponta
Crin Antonescu, copreşedinte al USL, l-a ameninţat la rândul său, din nou, pe şeful statului cu suspendarea