Antena 3 CNN Actualitate Ministrul de Interne cere convocarea comisiei INS. Comisia ar urma să valideze recensământul

Ministrul de Interne cere convocarea comisiei INS. Comisia ar urma să valideze recensământul

1 minut de citit Publicat la 10:14 10 Aug 2012 Modificat la 10:14 10 Aug 2012
Ministrul de Interne cere convocarea comisiei INS. Comisia ar urma să valideze recensământul
Foto: Agerpres
Ministrul  Mircea Duşa a solicitat Institutului Naţional de Statistică să convoace, la data de 14 august, reuniunea Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor 2011, informează Mediafax.

"Ministrul Administraţiei şi Internelor, Mircea Duşa, în calitate de Preşedinte al Comisiei Centrale pentru Recensământul Populaţiei şi a Locuinţelor 2011 (CCRPL 2011) a solicitat Institutului Naţional de Statistică să convoace reuniunea CCRPL 2011, pentru data de 14 august a.c., ora 09.00, la sediul Ministerului Administraţiei şi Internelor", se arată într-un comunicat de presă al MAI.

În luna mai, Comisia Centrală a Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor a amânat, pentru a doua oară, validarea rezultatelor preliminare ale recensământului, din "motive organizatorice".

Potrivit calendarului anunţat, la 23 mai trebuiau să fie date publicităţii rezultatele preliminare ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor 2011.

Recensământul Populaţiei şi Locuinţelor a avut loc în perioada 20-31 octombrie 2011.

Potrivit datelor provizorii comunicate de INS, populaţia stabilă numără 19.042.936 pesoane, 910.264 de persoane sunt plecate pe perioadă îndelungată din ţară, iar 301.666 de persoane sunt prezente temporar în România. Astfel, rezultă o pupulaţie înregistrată de 20.254.866 de persoane.

Populaţia din statisticile curente totaliza 21.354.396 de persoane la 1 iulie 2011. După recensământul precedent, din 2002, populaţia României a fost de 21.680.974 persoane.




×
x close