Un militar care participa la exerciţiile demonstrative organizate cu ocazia Zilei Marinei la Constanţa a fost rănit miercuri.
Militarul face parte din Batalionul de infanterie marină şi a fost rănit în timpul unui exerciţiu efectuat pe uscat, pe faleză. Întăritorul de recul de la una din arme a explodat, iar militarul a fost rănit de o schijă la genunchi.
Potrivit reprezentanţilor Forţelor navale, starea lui nu este gravă, a suferit leziuni uşoare şi i s-au acordat primele îngrijiri în ambulanţă, fiind transportat la Spitalul Judeţean din Constanţa.