Cu ocazia sărbătorii de Paşte românii au cumpărat 3,5 milioane de miei, cu aproape 1 milion mai mult decât anul trecut, a anunţat Asociaţia Română a Cărnii (ARC).
"Este dificil de stabilit numărul exact al mieilor vânduţi în perioada premergătoare Paştelui din cauză că foarte mulţi crescători au comercializat direct către consumator. Anul acesta am avut o situaţie specială în care apreciem că circa 2.500 de miei au fost comandaţi prin intermediul unui singur site de anunţuri. Pe baza cifrelor estimate de membrii ARC, putem, însă, să avem o imagine generală a consumului de carne de Paşti şi să observăm că, în raport cu anul trecut, a existat o cerere mai mare în piaţă, o cerere satisfăcută de producătorii români", a declarat Vladimir Mănăstireanu, director executiv al Asociaţiei Române a Cărnii.
Înainte de Paşte a avut loc o creştere semnificativă a vânzărilor şi a consumului de carne şi preparate de sezon din carne, spun datele furnizate de membri ARC.
"Cea mai mare creştere a vânzărilor din Săptămâna Mare (6-11 aprilie 2015) a fost semnalată ARC de către crescătorii de ovine, care au raportat comercializarea a aproximativ 3,5 milioane de miei în toată tara. Pentru comparatie, anul trecut, numărul mieilor vânduti s-a cifrat la 2,5-3 milioane de capete", se menţionează în comunicat.
ARC estimează că în Săptămâna Mare în România s-au comercializat 450-500 de tone de mici, 200-300 de tone de produse uscate de sezon (babic, ghiudem, cârnaţi de Pleşcoi, etc) şi s-au sacrificat şi vândut 96.000 de porci, cu 20.000 de capete mai mult decât în perioada similară a anului trecut.