Omul de afaceri Dan Adamescu a fost arestat pentru că a încercat să influenţeze ancheta, în dosarul în care este acuzat că a dat mită unor judecători.
În motivarea deciziei de arestare, magistraţii spun că Dan Adamescu a făcut demersuri pentru acoperirea urmelor infracţiunilor în plină anchetă a DNA.
El a încercat să controleze depoziţiile unei martore, angajata sa, prin numirea unui avocat care îi raporta tot ce declara aceasta în faţa procurorilor. Astăzi, Curtea de Apel judecă recursul lui Dan Adamescu la decizia de arestare.
Adamescu a vrut să şteargă urmele
- Inculpatul (n.r. - Dan Adamescu) nu s-a rezumat doar la conceperea şi punerea în aplicare a unor acţiuni destinate atingerii scopului final - al obţinerii unor hotărâri judecătoreşti agreate - ci a întreprins demersuri pentru păstrarea acestora şi acoperire urmelor infracţiunilor şi după ce acestea au fost descoperite de organele de anchetă.
- Primul obiectiv stringent de atins a fost acela de a o controla pe martora F.D. în ceea ce priveşte depoziţiile sale la Direcţia Naţională Anticorupţie şi acest lucru se putea împlini prin numirea unui avocat care să o asiste şi să să-l pună la curent cu datele cauzei penale în care este implicat.
- A urmărit să afle informaţii despre anchetă şi totodată să-i restricţioneze divulgarea de informaţii din interiorul grupului de firme pe care îl conduce, cu privire la coruperea magistraţilor (... ) a ţinut să se ocupe personal de această chestiune, apelând avocaţii, însărcinând şoferii să efectueze transportul martorei şi totodată fiind extrem de precaut cu privire la conspirativitatea "ajutorului" şi manifestând nemulţumire şi nervozitate, când i s-a părut că şoferul său dorea să aducă martora la DNA, ceea ce ar fi devoalat implicarea sa.
Sursa: motivarea arestării
Ponta: S-au făcut PRESIUNI uriaşe asupra mea pentru AdamescuPe 6 iunie, Curtea de Apel Bucureşti a decis arestarea preventivă a lui Dan Adamescu, în dosarul în care este acuzat că le-ar fi dat mită 20.000 de euro judecătorilor Ion Stanciu şi Elena Rovenţa, pentru ca aceştia să dispună soluţii favorabile în două dosare de insolvenţă.
Judecătorii Elena Rovenţa, Ion Stanciu, Mircea Moldovan şi Ciprian Sorin Viziru, de la Tribunalul Bucureşti, acuzaţi de luare de mită şi trafic de influenţă, au fost suspendaţi din magistratură, în urma unei decizii a Secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Cei patru judecători de la Tribunalul Bucureşti au fost arestaţi preventiv, printr-o decizie luată în 20 mai de Curtea de Apel Bucureşti, la propunerea procurorilor anticorupţie. Aceştia au atacat decizia la instanţa supremă, care le-a respins contestaţiile.