Antena 3 CNN Actualitate Mihail Boldea a ajuns în România. Deputatul a fost transportat la ÎCCJ

Mihail Boldea a ajuns în România. Deputatul a fost transportat la ÎCCJ

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 13:19 27 Mar 2012 Modificat la 13:19 27 Mar 2012
Mihail Boldea a ajuns în România. Deputatul a fost transportat la ÎCCJ
Foto: Mediafax
La 10 zile după ce a plecat spre ţările calde, deputatul Mircea Boldea a ajuns în România la bordul unei aeronave KLM. La ora 10.15, avionul  a decolat din Olanda cu destinaţia Bucureşti. Boldea a ajuns în ţară la ora 12.55, pe aeroportul Henri Coandă. Deputatul a fost dus direct în faţa judecătorilor pentru confirmarea mandatului de arestare.

Update 16.35 - Instanţa supremă a încheiat, marţi după-amiază, dezbaterile în cazul deputatului Mihail Boldea şi urmează să ia o decizie cu privire la confirmarea mandatului de arestare preventivă pentru 30 de zile emis pe numele acestuia.
   
Avocatul lui Boldea, George Moloman, a declarat la ieşirea din sala de judecată, că deputatul nu mai are încredere în structura DICOT - Galaţi, motiv pentru care a cerut la Parchetul instanţei supreme aducerea dosarului la Structura Centrală.
   
Moloman a arătat că face acest demers din cauză că procurorul de caz ar fi dat ordonanţă de interceptare a telefoanelor deputatului cu 48 de ore înainte ca acesta să plece din ţară.
   
Magistraţii instanţei supreme nu l-au audiat pe Mihail Boldea, deputatul refuzând să facă o declaraţie în acest moment, precizează Mediafax.

Update 15.05
- Şedinţa de la Înalta Curte a început mai devreme decât era prevăzut. Mihail Boldea va da o declaraţie în faţa instanţei.

Update 14.15
- Şedinţa în cazul Boldea a fost suspendată. Şedinţa se va relua la ora 15.15.







×
x close