O femeie în vârstă de 92 de ani a trimis un emesaj impresionant de susţinere pentru Antena 3. Scrisoarea a fost prezentată în emisiunea
100 de Minute de la Antena 3.
“
Apel către români
Vă vorbeşte o bătrână de 92 de ani. Totuşi, mai ales la această înaltă vârstă, trecând prin atâtea experienţe de viaţă şi încercări, nu pot rămâne indiferentă faţă de ce se întâmplă acum în ţara noastră. Iubesc din tot sufletul această patrie din trecutul căreia se desprind atâtea calităţi, care au creat demnitatea şi aprecierea neamului nostru în istoria lui. Adaug mai departe câteva versuri dintr-o poezie a mea recentă, care se referă la mai multe perioade din trecutul nostru. Ne vorbesc martiriiNoi n-am murit cu adevărat,
Ne-am rupt de omeneasca fire,
Iar sufletul înaripat
Se-ndreaptă spre Nemărginire.
Cu roua gândului curat
O rugă cald se împleteşte:
Slăvit fii Doamne că ne-ai dat
Prin harul tău un alt destin
Acestui neam ce l-ai ales
Coboară tu pe răni şi chin
Balsamul tău dumnezeiesc. Trecând la situaţia din România de astăzi, ne îndreptăm ruga noastră din suflet spre Mântuitorul nostru să ne dea curajul şi tăria de a rezista şi a ne opune unor forţe negative, dezlănţuite prin duşmănie, răzbunare, represalii şi intimidare, minciună şi lipsă totală de omenie. Toate astea au adus multă suferinţă întregii ţări şi mai ales unor oameni de valoare, total nevinovaţi, condamnaţi la ani grei de închisoare. Împreună cu familia mea şi un număr mare de prieteni susţinem activitatea Antenei 3, cel mai bun post de televiziune şi condamnăm încercarea şi nedreptatea care i s-a făcut pentru distrugerea ei. Fie ca Dumnezeu să ne ajute pentru o adevărată schimbare, izbăvitoare după atâtea nedreptăţi. Dorim o altă viaţă cu respectarea demnităţii umane, pace, armonie, corectitudine, ajutorarea celor în suferinţă, ca să simţim cu adevărat bucuria de a trăi. Mama Lydia”