Companiile din Asociaţia Română a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM) şi cele ale Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR) vor retrage medicamentele compensate şi gratuite de pe liste dacă Guvernul nu va revizui taxa clawback, informează
Mediafax.
Continuarea impunerii taxei în forma actuală va avea consecinţe sociale şi economice deosebit de grave, susţin ARPIM şi APMGR, care cer public implicarea premiului Ponta, a ministrului de Finanţe, Florin Georgescu, a ministrului Economiei, Daniel Chiţoiu, şi a celui delegat pentru Mediul de Afaceri, Lucian Isar, pentru soluţionarea situaţiei create în trecut.
Preşedintele ARPIM, Regis Lhomme, a precizat că, în acest moment, rezolvarea problemei legată de taxa clawback stă în mâna Guvernului, companiile neputând suporta sumele cerute.
Producătorii susţin că principiul taxei clawback este asigurarea controlului pieţei farma, nu a deficitului de 3,36% care nu poate fi sustenabil. În opinia acestora, aplicarea taxei clawback în formula actuală şi la nivelul actual ar putea avea consecinţe negative şi ireversibile asupra întregului sistem de sănătate.
Neplata acestei taxe de către un producător va aduce cu sine, conform legii, eliminarea tuturor medicamentelor acelui producător din lista de medicamente compensate şi gratuite. "Toate acestea vor avea efecte negative în special pentru pacienţi, care vor fi obligaţi fie să recurgă la alte scheme de tratament, fie să îşi cumpere din banii proprii medicamentele de pe alte pieţe europene unde acestea sunt disponibile", a explicat Sorin Popescu, coordonator grup comunicare ARPIM.