Antena 3 CNN Actualitate Medicamente expirate din 2005, găsite în farmacii. Peste 90% din pastile aveau termenul depăşit

Medicamente expirate din 2005, găsite în farmacii. Peste 90% din pastile aveau termenul depăşit

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 14:35 22 Noi 2012 Modificat la 14:35 22 Noi 2012
Medicamente expirate din 2005, găsite în farmacii. Peste 90% din pastile aveau termenul depăşit
Foto: Stockphoto
Situaţie incredibilă într-o farmacie din judeţul Vaslui. Inspectorii de la Oficiul pentru Protecţia Consumatorului (OPC) au descoperit la o farmacie din localitatea Iveşti pastile care aveau termenul de valabilitate depăşit de mai bine de şapte ani. Descoperirea a fost făcută în urma unui control făcut ca urmare a unei sesizări telefonice.

Ajunşi la farmacia cu pricina, comisarii de la Protecţia Consumatorilor au constatat că mai bine de 90% din produse erau expirate. Mai mult, farmacistele care lucrau acolo nu se împăcau prea bine nici nu igiena şi curăţenia.

În urma controlului la acest punct farmaceutic am constatat că unele produse erau expirate chiar din anul 2005. Vorbim despre produse cum ar fi cosmeticele. S-a mai constatat că pe rafturi cu produse erau excremente de rozătoare. Aproape toate produsele controlate din acel punct farmaceutic erau expirate", a precizat Ramona Sava, comisar la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului.

Pentru toate aceste nereguli, farmacia a fost amendată cu suma de 10.000 de lei. Reprezentanţii Protecţiei Consumatorilor au anunţat şi organele de poliţie după ce au constatat că, în acte, acest punct farmaceutic era radiat de câteva săptămâni.





×
Etichete: pastile
x close