Medicul legist care se ocupă de cazul victimei din accidentul şefului CJ Olt, Marius Oprescu, a spus, joi, că ştie că "acest om (victima - n.r.) nu trebuia să moară", că medicii au încercat din răsputeri să-l salveze, şi nu numai din considerente medicale, lăsând astfel să se înţeleagă faptul că este un caz special.
"Ştiu că acest om nu trebuia să moară", a spus dr. Sorin Lesnic, joi, la Antena 3.
De asemenea, legistul a precizat că şi altor colegi de breaslă de-ai lui le este teamă de urmări.
"Mi-au spus şi alti colegi că le e frică de ce se va întâmpla, dacă acest om moare (victima accidentului - n.r.) şi au fost zeci de medici care au încercat din răsputeri să-l salveze, că acest om nu avea voie să moară în Slatina, dar nu din considerente medicale, ci din alte considerente care acum au început să iasă la iveală", a adăugat medicul Lesnic.
Vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, cel care a provocat un accident soldat cu decesul unei persoane, este urmărit penal pentru cinci infracţiuni, printre care ucidere din culpă, în acest caz fiind cercetat şi un medic de la Spitalul Judeţean, care ar fi încercat să falsifice probele pentru alcoolemie.
În urma impactului, bărbatul aflat în căruţă a fost internat la Spitalul de Urgenţă din Slatina, unde a murit după 19 zile de spitalizare, respectiv marţi, 22 octombrie. De asemenea, în accident a fost rănită o altă persoană din căruţă.
Presa locală a scris că şeful Poliţiei Olt, Cătălin Florescu, este prieten cu vicepreşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.