Antena 3 CNN Actualitate Medic de la Spitalul Armatei, prins când lua 2.000 euro mită de la un pacient

Medic de la Spitalul Armatei, prins când lua 2.000 euro mită de la un pacient

M.Z.
<1 minut de citit Publicat la 10:55 24 Sep 2013 Modificat la 10:55 24 Sep 2013
Medic de la Spitalul Armatei, prins când lua 2.000 euro mită de la un pacient
Foto: mississippimedicalnews.com
Colonelul doctor Iancu Mocanu, şeful secţiei Chirurgie Cardiovasculară II de la Centrul Clinic de Urgenţă de Boli Cardiovasculare al Armatei "Vasile Cândea", a fost reţinut marţi pentru luare de mită, fiind prins în flagrant când primea 2.000 de euro de la un pacient, potrivit Mediafax.   

Procurorii militari de la Direcţia Naţională Anticorupţie l-au reţinut marţi pe colonel doctor Iancu Mocanu, pentru luare de mită şi vor cere Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti arestarea lui preventivă pentru 29 de zile.
 
Pe 5 iulie, Iancu Mocanu ar fi cerut 2.000 de euro de la un apropiat al unui pacient cu o afecţiune cardiacă gravă. În schimbul banilor, medicul trebuia să îl interneze pe pacient şi să îi facă investigaţiile medicale pentru o intervenţie chirurgicală, se arată într-un comunicat de presă al DNA.
 
Medicul Iancu Mocanu a fost prins în flagrant luni, în timp ce primea cei 2.000 de euro ceruţi de la apropiatul pacientului, denunţător în cauză. 
 

×
Etichete: mita
x close