Primarul Constanței, Radu Mazăre, a declarat, marți, că va ataca în instanță decizia Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de blocare a campaniei de promovare a stațiunii Mamaia, denumită "Mamaia Style", pentru că ar fi discriminatorie, informează AGERPRES.
"Unul face și o sută de neputincioși îl critică și încearcă să-l lovească pe la spate. Nu-i nimic nou, că de 14 ani m-am obișnuit. Orice lucru nou pe care vreau să-l fac, se găsește câte un deștept ... zece, o sută, care să critice, ei nefăcând nimic în viața lor. O să mergem să atacăm la Curtea de Apel, după aia la Înalta Curte. Ne-au pus să și modificăm nu știu ce, că nu am primit încă, dar cert e că noi nu putem să dăm drumul campaniei de promovare. Sunt turiști și nu pot să cumpere materiale promoționale, tricouri", a afirmat Mazăre în fața sediului Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, instituție unde se prezintă săptămânal în cadrul controlului judiciar sub care se află într-un dosar penal.
Acesta a menționat că va face toate demersurile necesare astfel încât respectiva campanie de promovare a stațiunii Mamaia să se poată desfășura.