Un bărbat dintr-o localitate din Timiş şi-a ucis socrii, apoi copilul de şapte ani, după care s-a sinucis. Bărbatul are circa 28-29 de ani şi era căsătorit, iar soţia sa era plecată la muncă în străinătate.
Din informaţiile de până cum, nu se ştie dacă acest conflict a avut loc duminică seara sau luni.
Socrii bărbatului au fost găsiţi cu perne pe cap, iar bărbatul care a comis faptele a fost găsit de fratele său, spânzurat în balconul locuinţei. Medicii veniţi la faţa locului nu au reuşit să-l resusciteze pe om.
Primarul din comuna timişeană Şag spune că bărbatul care a comis tripla crimă urmată de sinucidere a lucrat şi el în străinătate şi era un om deosebit, motiv pentru care nu-şi explică în nici un fel gestul comis.
"Era un om deosebit. A lucrat în Italia, şi-a făcut o casă, avea o situaţie destul de bunicică. (...) Avea un copil cu handicap. Soţia sa era plecată în străinătate cam de un an", a declarat primarul comunei Şag din Timiş, Venus Oprea, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Psihologii sunt de părere că depresia de sărbători şi-a spus cuvântul, iar bărbatul care a comis tragedia nu era un criminal.
"După sărbători, întotdeauna oamenii care au probleme psihice clachează. Din câte am înţeles, soţia sa era la muncă în străinitate, el locuia cu socrii, avea grijă de copil şi singurătea aceasta, faptul că soţia nu a venit acasă de sărbători l-o fi pus pe gânduri. În asemenea situaţii, oamenii slabi, cu probleme psihice, clachează şi s-a întâmplat nenorocirea aceasta. Omul acesta nu era un criminal, pentru că i-ar fi omorât pe membrii familiei, dar el e un sinucigaş, care a vrut să se răzbune pe viaţa asta. Poate că ştia că n-o să suporte toată această tragedie pe care a făcut-o şi apoi s-a sinucis", a precizat Liviu Chesnoiu, psiholog criminalist, într-o intervenţie telefonică la Antena 3.
Specialiştii sunt de părere că astfel de evenimente nu sunt străine persoanelor cu probleme psihice, mai ales în preajma sărbătorilor.
"Se întâmplă de sărbători oamenilor cu probleme psihice, nu suportă să facă sărbătorile fără soţie. Oricum, nu e vorba de un criminal, un om care dorea să-şi excute familia, e mai degrabă un sinucigaş cu o anumită pornire de agresiune. S-a simţit neiubit, eliminat şi s-a răzbunat. N-a putut să trăiască cu acest fapt pe care l-a comis şi s-a sinucis, nu nici criminal autentic, nici sinucigaş autentic", a adăugat psihologul Chesnoiu.
Potrivit corepondentului Antena 3, Raoul Jurchela, cel care ar fi sunat la Poliţie este fratele bărbatului. Poliţiştii sunt la faţa locului şi efectuează cercetări în acest caz.