Ministrul de Externe, Andrei Marga, a declarat, sâmbătă, că are "sentimentul lăuntric" că România va adera la spaţiul Schengen parţial în această toamnă. Marga a adăugat că există sprijinul Franţei, însă decizia se va lua în funcţie de organizarea referendumului.
Ministrul român a precizat că în privinţa raportului CE privind MCV sunt multe ţări membre UE care "leagă" acest raport de aderarea la spaţiul Schengen.
Ministrul de Externe a susţinut că rămâne "de actualitate" varianta în care aderarea României la spaţiul Schengen să se realizeze parţial în această toamnă.
"Ideea aderării în două trepte, deci în această toamnă spre iarnă cu frontierele maritimă şi aeriană şi în primăvară cu frontierele terestre, această soluţie propusă la origini de Germania, agreată de Franţa, sau în orice caz, asupra căreia au căzut de acord, soluţia rămâne valabilă. Până la această oră reprezentanţii Franţei au spus că ei merg pe această soluţie, urmează să vedem în zilele viitoare care este opinia de la Berlin", a declarat Marga, la Realitatea Tv.
El a mai precizat că luni se va afla la Bruxelles şi va încerca că discute şi cu ministrul german de Externe, Guido Westerwelle, pentru a vedea care este opinia "cea mai nouă a Germaniei" în acest caz.
"Pot să vă spun aşa, ca un sentiment lăuntric, cred că vom merge pe această soluţie, cred că pe ea se va merge, evident se va urmări derularea cu corectitudine a referendumului şi apoi se va lua decizia", a mai spus ministrul de Externe.