Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, după câteva ore de discuţii cu reprezentanţii UMF din Târgu Mureş, că va propune Executivului adoptarea unei Hotărâri de Guvern prin care să se anuleze HG de înfiinţare a Facultăţii de Medicină şi Farmacie la UMF, scrie
Mediafax.
Ioan Mang a afirmat că a constatat, după câteva ore de discuţii cu reprezentanţii Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, că nici conducerea Universităţii, dar nici "partea care doreşte linie de predare maghiară" nu agreează ideea unei facultăţi maghiare separate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Ministrul a spus că Hotărârea de Guvern de înfiinţare a Facultăţii de Medicină şi Farmacie la UMF Târgu Mureş a reprezentat "o forţare oarecum venită din partea fostului Guvern".
Potrivit lui Mang, din moment ce nimeni nu îşi doreşte facultatea înfiinţată prin HG, va propune Executivului adoptarea unei alte decizii de Guvern prin care să se anuleze cea privind înfiinţarea Facultăţii de Medicină şi Farmacie la UMF Târgu Mureş.
Ministrul Educaţiei, Ioan Mang, a sosit, joi, în jurul orei 12.30, la Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş, pentru a discuta cu reprezentanţii universităţii despre situaţia Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi - ca urmare a deciziei noului Guvern de a retrage recursul formulat de fostul Executiv la sentinţa Curţii de Apel Târgu Mureş privind suspendarea aplicării HG.
La sorire, Mang a declarat jurnaliştilor că îşi doreşte să identifice o soluţie care să mulţumească toate părţile şi totodată să respecte hotărârea instanţei.
El a apreciat că Universitatea "Babeş-Bolyai" poate fi "un model" de soluţionare a problemei.
Ministrul s-a întâlnit cu preşedintele Senatului UMF Târgu Mureş, Constantin Copotoiu, fost rector, şi cu rectorul Leonard Azamfirei şi a avut întâlniri cu cadrele didactice maghiare şi reprezentanţi ai studenţilor români şi maghiari.
Aplicarea Hotărârii de Guvern privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş a fost suspendată, vinerea trecută, în urma unei decizii a Curţii de Apel Târgu Mureş, care a admis o solicitare în acest sens formulată de conducerea UMF.
Luni, Guvernul Ungureanu a atacat însă cu recurs sentinţa de suspendare.
Guvernul a decis în şedinţa de marţi să retragă recursul formulat de fostul Executiv la decizia instanţei de suspendare a hotărârii fostului Cabinet privind înfiinţarea unei noi facultăţi în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie (UMF) Târgu Mureş.
Premierul Victor Ponta preciza că o delegaţie a Guvernului se va deplasa la Târgu Mureş pentru a "media" o soluţie în acest caz, în conformitate cu principiile autonomiei locale. Astfel, ministrul Educaţiei, Ioan Mang, însoţit însă şi de cel al Externelor, Andrei Marga, urma să plece la Târgu Mureş pentru a identifica o soluţie cu reprezentanţii universităţii.