Plagiatul pare să fie muşamalizat când vine vorba de numele unor academicieni. Ziarul
Ghimpele arată cum academicianul Constantin Popa, profesor universitar, membru al Academiei Romane şi recent
numit şef al unei comisii din Ministerul Sănătăţii, scapă cu imaginea nepătată deşi
a furat o lucrare. Reprezentanţii ONG-ului "Societatea Civilă pentru Reformă în sănătate" susţin că au descoperit că
lucrarea medicului Constantin Popa, un tratat de neurologie, seamănă perfect cu o lucrare americană de specialitate, publicată cu ani buni înainte de lucrarea din România.
"Neurologie -tratat", publicată de Constantin Popa la editura Naţional în 1997, reprezintă un plagiat după lucrarea semnată de T.R. Harrison - "Principles of Internal Medicine", ediţia cu numărul 12, publicată la editura McGraw", se arată în sesizarea Societăţii Civile pentru Reformă în Sănătate.
Alina Mungiu-Pippidi consideră că plagiatul a fost publicat după 6 ani de la scriere şi că ar trebui să se facă uitate acuzaţiile, scrie
ghimpele.ro.