Listele cu alegători, pe baza cărora s-a organizat referendumul, au fost preluate de procurorul Marius Iacob, procuror şef
al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), mâna dreaptă a Laurei Codruţa Kovesi. Acesta a fost aseară târziu la Autoritatea Electorală Permanentă pentru a ridica documentele. Informaţia a fost prezentată de Oana Stancu la Sinteza Zilei.
Parchetul doreşte să verifice dacă pe listele electorale sunt incluse persoane decedate şi cetăţeni fără drept de vot. Acţiunea a venit în urma documentelor prezentate de Antena 3, prin care se demonstra fraudarea listelor cu votanţi. În cadrul acestor liste apăreau şi persoane decedate, dar şi români aflaţi în detenţie, care şi-au pierdut dreptul de vot.
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) au preluat joi seară, de la Biroul Electoral Central (BEC) şi procesele verbale privind opţiunile electoratului, inclusiv cele exprimate pe listele suplimentare, la referendumul din 29 iulie, conform surselor citate.
Parchetele au primit, până duminică, 29 iulie, la ora 18.00, un număr de 66 de plângeri privind încălcări ale Legii referendumului, înregistrate cu număr unic de procurori, a comunicat Ministerul Public, la solicitarea agenţiei
Mediafax..
La PICCJ s-au înregistrat, duminică, 25 de sesizări privind incidente electorale, însă unele au fost trimise de mai multe ori.