Antena 3 CNN Actualitate Legea referendumului, publicată în Monitorul Oficial. Revizuirea Constituţiei, posibilă la prezidenţiale DOAR cu cvorum de 50%

Legea referendumului, publicată în Monitorul Oficial. Revizuirea Constituţiei, posibilă la prezidenţiale DOAR cu cvorum de 50%

2 minute de citit Publicat la 11:36 16 Dec 2013 Modificat la 11:36 16 Dec 2013
Legea referendumului, publicată în Monitorul Oficial. Revizuirea Constituţiei, posibilă la prezidenţiale DOAR cu cvorum de 50%
Foto: Agerpres
Legea referendumului în noua formă, cu un cvorum redus la 30%, a fost publicată luni în Monitorul Oficial, împreună cu decretul de promulgare al preşedintelui Traian Băsescu, însă aplicarea prevederilor acestei legi pentru revizuirea Constituţiei devine imposibilă la alegerile prezidenţiale, scrie Mediafax.

Preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul pentru promulgarea noii Legi a referendumului în 14 decembrie, anunţul fiind făcut de Administraţia prezidenţială în aceeaşi zi la ora 23.56 printr-un comunicat de presă.
   
În acest context, adoptarea revizuirii Constituţiei va putea fi realizată anul viitor, printr-un referendum concomitent cu alegerile prezidenţiale, doar cu un cvorum de 50% din numărul alegătorilor înscrişi în listele electorale permanente.
   
Pentru a organiza simultan alegerile prezidenţiale cu referendumul pentru revizuirea Constituţiei, primul tur de scrutin ar fi trebuit organizat în 30 noiembrie 2014 (duminică), pentru ca două săptămâni mai târziu să aibă loc al doilea tur de scrutin, respectiv în duminica din 14 decembrie 2014.
   
Aceasta este o dată maximală care ar fi permis organizarea celui de-al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale împreună cu referendumul de revizuire cu cvorum redus a Constituţiei deoarece Curtea Constituţională a instituit termenul de un an de zile pentru intrarea în vigoare a legii.

Intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii referendumului se calculează de la momentul publicării actului normativ în Monitorul Oficial. Publicarea noii Legi a referendumului în Monitorul Oficial se realizează împreună cu decretul preşedintelui prin care este promulgată legea.

În acest caz, publicarea în Monitorul Oficial a decretului şi a legii referendumului pe 16 decembrie face ca actul normativ să poată fi aplicat abia din 15 decembrie anul viitor.

Până la împlinirea termenului de un an de zile, când intră în vigoare un cvorum redus, rămân în vigoare actualele prevederi care stabilesc faptul că este necesară prezenta a 50% plus unu din numărul alegătorilor pentru validarea scutinului.

Legea 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României stabileşte faptul că ziua alegerilor este duminica, şi au loc în luna anterioară lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte.

Mandatul lui Traian Băsescu ajunge la termen în 21 decembrie anul viitor, când se împlinesc cinci ani de la depunerea jurământului în Parlament în condiţiile în care Constituţia precizează: "Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului".

Cel de-al doilea tur de scrutin pentru alegerea preşedintelui are loc la două săptămâni de la organizarea primului tur, conform Legii 370/2004, dacă în primul tur niciun candidat nu a primit 50% plus unu din voturi.

Constituţia precizează că preşedintele trebuie să promulge legile în cel mult 10 zile de la confirmarea constituţionalităţii acestora de către Curtea Constituţională, respectiv de la primirea deciziei CC.

Decizia Curţii Constituţionale în cazul Legii referendumului a fost publicată în Monitorul Oficial pe 4 decembrie.

×
x close