Îndrăgita actriţă s-a declarat profund decepţionată de scena politicii româneşti.
"Acum vreo 3 ani când mi-a luat un interviu domnul Gâdea şi m-a întrebat pe cine aş vedea eu preşedinte, am spus Iohannis, pentru că a făcut ce a făcut la Sibiu, e om de toată stima şi mai arată şi bine. Şi când colo... aştept...deocamdată stau şi cuget. Nu mă aşteptam ca domnul Iohannis să fie părtinitor", a spus Draga Olteanu Matei.
Marea actriţă a teatrului românesc, o apreciată voce a românilor care au ceva de spus, a declarat că a avut pentru partidul liberal "o foarte mare stimă".
"Ştim cu toţii din ce valori era compus partidul liberal. Stăteam cu căciula în mână în faţa unui asemenea partid, dar acum nu mai putem să spunem lucrul acesta", a opinat Draga Olteanu Matei.
Lecţii de curaj şi demnitate
"Victor Ponta s-a apucat de treabă", susţine Draga.
"Când vezi că unul face treabă tu vrei să-l dai jos? (...). Noi avem bani de aruncat? Să-şi adune averile la un loc şi să spună că vor alegeri anticipate", a mai spus actriţa.
Marea actriţă a teatrului românesc a ţinut să citească un fragment din basmul "Sânziana şi Pepelea" de Vasile Alecsandri, în care sunt expuse atitudinile unor conducători interesaţi doar de propriile dorinţe.
Vezi AICI ediţia integrală a emisiunii "Secvenţial cu Adrian Ursu"