Dana Grecu a dezvăluit, în ediţia de miercuri a emisiunii "La ordinea zilei", conţinutul raportului întocmit de Corpul de Control al primului-ministru cu privire la activitatea Primăriei comunei Nana, judeţul Călăraşi, transmis procurorului general al României, Tiberiu Niţu.
Potrivit raportului, Corpul de control a constatat că sunt indicii privind săvârşirea unor fapte de natură penală de care sunt suspectaţi funcţionari ai primăriei respective.
ACTE FALSE, la baza contractului Ioanei Băsescu în cazul terenului de la Nana"Fapta membrilor Comisiei locale de fond funciar Nana, judeţul Călăraşi, care au îndeplinit în mod defectuos atribuţiile legale, constând în aceea că nu au verificat riguros îndeplinirea condiţiilor prevăzute de Legea fondului funciar nr.18/1991 (...) cauzând o pagubă domeniului privat al comunei Nana, judeţul Călăraşi, şi obţinerea de avantaje patrimoniale de către persoane care nu au avut teren în proprietate predat la cooperativa agricolă de producţie ori la stat, sau care nu au moştenit asemenea terenuri, pot întruni elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu", se arată în raportul remis procurorului general al României.
Prefectul din Călăraşi, George Iacob: Titlurile de proprietate ilegale în acest caz vor fi anulatePe 8 aprilie, Guvernul a sesizat Parchetul pentru terenurile de la Nana, Corpul de control al premierului susţinând că 80% dintre terenuri au fost retrocedate ilegal.
Traian Băsescu a cumpărat, prin intermediul fiicei sale, 290 de hectare de teren. Vezi IMAGINI de la moşie. Lotul, lucrat de un EVAZIONIST